Atracții turistice

Mlaștina de la Iaz

Mlaştina Iaz este o rezervaţie naturală floristică, faunistică, paleontologică şi peisagistică, cu suprafaţă de zece hectare şi o adâncime a mlaştinii de 5,1 metri.

Mlaştina formată prin alunecări de teren de acum 8-10.000 de ani, dispune de un strat de depuneri de polen, purtători de informaţii. Este o adevărată comoară pentru cercetătorii care studiază evoluţia pădurilor în ultimii 10.000 de ani.

Pe suprafaţa mlaştinii a fost identificat muşchiul de turbă, planta carnivoră Roua cerului şi un număr mare de gândaci, printre care şi o noutate pentru fauna ţării noastre.

În jurul mlaştinii se dezvoltă arbori seculari cu aspect de parc dendrologic. Apa, de culoare maronie-negricioasă, călduţă cu proprietăţi terapeutice, a fost apreciată înainte de 1989.

Aici au funcţionat Băile Iaz recomandate celor cu afecţiuni reumatice şi cu boli ai sistemului nervos periferic. Acum micro-staţiunea de odinioară este în paragină, în câţiva ani va fi înghiţită de mlaştină.

Curajoşii se pot apropia de luciul misterios al apei negricioase, unde vor avea parte de peisaje inedite.

Casa – Muzeu  ”Ligia Bodea”

Muzeul se află în localitatea Iaz și este caracterizat de o unicitate aparte. Această unicitate constă în faptul că proprietara lui, Ligia-Alexandra Bodea, este cea mai tânără colecționară de obiecte tradiționale din țară. Ligia și-a început activitatea la doar 12 ani, atunci când, dupa moartea bunicii sale, în anul 2003, a hotărât să transforme casa în care aceasta a locuit, în muzeu. Și-a iubit atât de mult bunica încât nu a fost de acord ca părinții săi să demoleze casa bătrânească ce datează de prin anul 1880, astfel că, împinsă de foarte multă pasiune, ambiție și dăruire, ea reușește să pună bazele casei-muzeu.

Primele obiecte din muzeu au fost chiar cele de care se slujea bunica ei în propria-i gospodărie. Au urmat apoi multe alte piese adunate nu doare din localitate, ci și din localitățile învecinate. Unele dintre exponate au fost obținute cu ușurintă, fiind donate sau deoarece erau considerate de către deținătorii lor lucruri inutile, fără nicio valoare și, prin urmare, erau depozitate prin podurile caselor; însă, majoritatea au fost achiziționate contra unei sume de bani, sau, nu de puține ori, tânăra povestește că era nevoită să presteze anumite munci în gospodăria foștilor proprietari ca să poată obține obiectele dorite.

În prezent, importanta colecție este una foarte vastă și este formată din obiecte de uz gospodăresc, costume populare aparținând diferitelor regiuni ale țării, icoane pe sticlă, lăzi de zestre, obiecte de ceramică, un război de țesut și multe alte piese care amintesc de frumoasa lume a satului de odinioară.

De remarcat este faptul că proprietara muzeului, deși aflată la vârsta la care majoritatea tinerilor își îndreaptă interesele înspre cu totul alte direcții, susține cu multă fermitate că pasiunea și visul ei nu se opresc aici. Din cauza faptului că obiectele adunate erau prea înghesuite, Ligia a dorit extinderea muzeului, fapt pentru care, susținută de către părinții săi și prin intermediul Asociației ”Alexandra Etno-Iaz” și a Centrului de Cultură și Artă Sălaj, în imediata apropiere a casei-muzeu a fost relocată o gospodărie tradițională (”Casa Birăiții”), construită la începutul anilor 1900, din localitatea învecinată, Plopiș. Această casă este locuibilă, iar în interiorul ei turiștii pot retrăi atmosfera satului din secolul XIX. Pe viitor, se dorește ca încă o casă, de această dată aparținând etniei slovace, din localitatea Făgetu, să fie adusă aici, formând un adevărat muzeu în aer liber.

 

Tabăra de pictură

Această tabără a luat naștere la inițiativa Ligiei-Alexandra Bodea, proprietara muzeului etnografic din localitatea Iaz. Tânăra a fost fermecată încă din clasele primare de tainele picturii pe sticlă, a ”picturii în oglindă” sau a ”pictatului invers”, așa cum mai este denumită această tehnică. Din acest motiv, Ligia a început să colecționeze astfel de icoane și să le expună, alături de multe alte obiecte cu o valoare artistică și patrimonială deosebită, în frumosul ei muzeu. Însă, tânăra nu s-a oprit doar la a colecționa aceste obiecte de artă populară, ci s-a hotărât să deprindă ea însăși meșteșugul picturii pe sticlă.

Astfel, în anul 2009, a început să frecventeze cursul de pictură pe sticlă al doamnei profesor Tripe Vidican Floare, din Oradea. Prima pictură realizată a fost ”Cina cea de taină”. Nici de această dată, însă, Ligia nu s-a oprit doar la atât, ci își dorea mai mult. Nu s-a mulțumit ca doar ea să deprindă acest meșteșug, ci dorința ei a fost ca și alți copii să aibe șansa să experimenteze pictura pe sticlă și să învețe tainele ei. Așa se face că, în anul 2010, în luna iulie, la Iaz se desfășura prima ediție a taberei de pictură pe sticlă ”Icoana din sufletul meu”.

 

Participanții la această tabără sunt copii cu vârste cuprinse între 8-18 ani, provenind din medii sociale și culturi diferite. Perioada de desfășurare a taberei este de 10 zile, timp în care copiii, pe lângă activitatea de bază – pictura – mai practică și alte activități distractive, cum ar fi: plimbări, drumeții sau excursii în împrejurimile localității. Pe toată durata taberei masa și cazarea le sunt asigurate, iar materialele necesare realizării icoanelor sunt finanțate de Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, cu care Ligia colaborează.

La sfârșitul taberei se organizează o slujbă de sfințire a icoanelor, precum și premierea fiecărui participant. Icoanele pictate pe parcursul taberei sunt duse în casele copiilor care le-au realizat, fiind așezate la loc de cinste.

Muzeul școlii din Iaz

Muzeul a fost înființat prin contribuția cadrelor didactice și a elevilor de la Școala Gimnazială din localitatea Iaz și este amplasat în Centrul Cultural Iaz. Aici este expusă o frumoasă colecție de obiecte tradiționale, costume populare, icoane și cărți vechi, vechiul iconostas al bisericii din satul Iaz, lăzi de zestre, lădoaie și lavițe țărănești, precum și multe alte obiecte de uz gospodăresc.

Munții Plopiș

Cunoscuți pe plan local și sub denumirea de Munții Șes, Munții de Aramă sau Munții Rez, Munții Plopiș reprezintă o grupă montană a Munților Apuseni (”peninsulele” nordice ale Apusenilor), făcând parte din lanțul muntos al Carpaților Occidentali. Altitudinea maximă se află în Vârful Măgura Mare (918m).
Valențele turistice ale acestei grupe montane de pe teritoriul comunei Plopiș sunt reprezentate de peisajele splendite pe care le oferă, atât în arealul muntos prezent, în special, în localitatea Făgetu, precum și în zonele depresionare din satele Iaz și Plopiș. Râurile Valea Mare și Iaz, afluenți de dreapta ai râului Barcău determină fragmentarea accentuată a acestei zone montane. Datorită gradului de dificultate relativ scăzut precum și a condițiilor climatice favorabile (influențe de aer vestice, temperaturi medii anuale de 8°C, iarna sunt între -2 și -4° C, vara 16-19°C, precipitații de 700-900 mm/an), activitățile turistice pot fi practicate pe tot parcursul anului. Aceste activități se referă, în principal, la plimbări în aer liber, excursii și drumeții în Munții Plopiș, parcurgerea unor trasee turistice stabilite. Zona montană prezentă pe teritoriul comunei Plopiș oferă, totodată, condiții prielnice de practicare a unor sporturi de iarnă sau activități cinegetice.

 

Trasee turistice (propuse) în Munții Plopiș

1.Traseul turistic Plopiș-Făgetu-Aușeu (jud. Bihor)

  1. Traseul turistic Iaz-Valea Iazului-Cujlen-Borod (jud. Bihor)

3.Traseul turistic pe urma vechii linii de cale ferată cu ecartamnet îngust (mocanița) Iaz-Valea Șesii-Preoteasa (comuna Valcau de Jos)

 

Biserica ortodoxă din localitatea Iaz

      Biserica a fost construită în anul 1922, în apropierea fostei biserici din lemn, aflată la acea dată într-o stare avansată de degradare. Are ca și elemente decorative pictura în frescă, iconostas din lemn cu icoane pictate.

      În imediata apropiere a bisericii, funcționează o casă de tip familial care adăpostește  12 copii proveniți din familii defavorizate, precum și un centru de zi care oferă zilnic câte o masă unui număr de 16 copii, de asemenea cu o situație precară.  

                      

               

Biserica ortodoxă din localitatea Plopiș

                             Acest lăcaș a fost construit în jurul anului 1881, datorită contribuției locuitorilor din satul Plopiș. Elementele arhitecturale se referă la: iconostas din zid cu pictură în frescă, tavan pictat, fără boltă, construcție în formă de navă

                                                   .

Biserica romano-catolică din localitatea Făgetu

              Viața religioasă din Făgetu a început în mod neoficial în jurul anului 1800, odată cu venirea primilor slovaci pe aceste locuri, iar în mod oficial parohia a fost înființată în anul 1892. Biserica a fost construită între anii 1892-1894, înainte de acest an, mai exact din 1873 slujbele religioase erau ținute în școala veche. În prezent preot paroh este părintele Rolnyk Martin.

Parohia oferă și spațiu pentru dispensar si punct de prim ajutor, iar prin Casa de Caritate a Surorilor Sfintei Cruci, construită între 1990-1993, călugărițele de aici oferă servicii medicale și sociale locuitorilor satului Făgetu.

Biserica Greco-Catolică din localitatea Iaz

A fost înființată în anul 1997, în prezent având un număr de 54 de credincioși în frunte cu preotul paroh, părintele Pop Vasile.
Biserica a fost construită în anul 2002.

Biserica Greco-Catolică din localitatea Plopiș

Biserica a fost înființată în anul 1991, în prezent având un număr de 256 de credincioși în frunte cu preotul paroh, părintele Șanta Ioan.
Biserica a fost construită între anii 2001-2008.

Particularități ale etniei slovace de pe teritoriul comunei Plopiș

Slovacii sunt un grup etnic minoritar în România, numărând aproximativ 18.000 de persoane, conform recensământului din anul 2002, ceea ce reprezintă un procent de 0,1% din totalul populației țării noastre. Trăiesc, în special, în partea de vest a țării, în județele Arad, Bihor și Sălaj. Dintre comunitățile slovace de pe teritoriul județului Sălaj, majoritatea s-au asimilat, excepție făcând comunitatea de slovaci din Făgetu, unde mai trăiesc aproximativ 700 de slovaci care au reușit să-și păstreze identitatea lingvistică, etnică, culturală și spirituală.

Slovacii au fost colonizați în această regiune începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când actualul teritoriu al localității Făgetu, făcea parte din Imperiul Habsburgic și apoi din cel Austro-ungar. Motivul pentru care aceștia au fost aduși aici a fost acela de a defrișa pădurile ce acopereau zona de astăzi a Munților Plopiș. În schimbul muncii prestate, li s-a promis că terenurile defrișate vor intra în proprietatea lor. Astfel a luat naștere localitatea Făgetu, un sat de tip răsfirat, ce se întinde pe o suprafață de peste 40 de kilometri pătrați. Casele sunt așezate, de obicei, la distanțe mari una față de cealaltă, fiind localizate pe terenurile pe care au reușit să le defrișeze înaintașii lor. Există, totuși, și câteva ”pâlcuri” formate din mai multe gospodării, așezate în mici depresiuni de pe platoul Munților Plopiș, poziționate astfel pentru a beneficia de prezența unor izvoare de apă și pentru a fi la adăpost de vântul aspru și rece care ii încearcă pe localnici în fiecare iarnă.

Slovacii sunt oameni veseli, simpli, muncitori; tăiatul lemnelor nu mai reprezintă pentru ei ocupația de bază, aceasta fiind înlocuită de agricultură și creșterea animalelor. Dintre plante, cartoful este cultura de bază, fiind urmată de ovăz și secară. Pentru grâu, porum, viță-de-vie condițiile de climă și sol nu sunt propice. Dintre animalele care cresc în curțile localnicilor se pot aminti: vitele, porcii, caii și păsările de curte.

 Localitatea Făgetu, denumită inițial Valea Ungurului sau Gemelcicka, denumirea în limba slovacă (denumire păstrată până în anul 1960), este împărțită în mai multe ”districte” prezentându-se ca o adevărată ”insulă” a etniei slovace în județul Sălaj.

 Destinele comunității de slovaci din Făgetu sunt conduse de mai bine de 30 de ani de către preotul Rolnik Martin, care se ocupă atât de sufletele enoriașilor săi, precum și de partea administrativă a satului. El cunoaște povestea fiecărei familii, având o importantă contribuție la majoritatea schimbărilor ce au condus la bunăstarea comunității, dar mai ales la faptul că populația a reușit să rămână unită, să-și păstreze identitatea, limba și obiceiurile.

În sat funcționează în prezent o biserică romano-catolică, 2 școli (una primară și una gimnazială) și două grădinițe, cu predare în limba slovacă, unde învață peste 70 de copii. Pe lângă biserică și casa parohială mai funcționează, din anul 1990, tot datorită implicării preotului Rolnik o Casa de Caritate. Aceasta a fost înființată în urma înfrățirii parohiei romano-catolice din Făgetu cu o parohie din Elveția. Aici au venit să lucreze ca voluntari câteva călugărițe din Slovacia (Surorile Milostive ale Sfintei Cruci), care se ocupă, în primul rând, de sănătatea localnicilor, oferind servicii medicale diverse. Pe lângă dispensar, această clădire mai servește și ca adăpost pentru orfani sau persoane vârstnice.

Cum am amintit și mai devreme, elementele de identitate ale comunității slovace de pe teritoriul comunei Plopiș se referă la limbă, port popular specific, obiceiuri și tradiții legate de anumite momente calendaristice sau din viața omului. În ceea ce privește gastronomia, din ingredientul de bază – cartoful- se prepară o gamă variată de mâncăruri, cea mai cunoscută fiind celebra plăcintă de cartofi sau ”polișneac”. Dintre băuturi se remarcă pălinca de cireșe amare sălbatice sau cea de secară.

Sărbători locale:

  1. Hramul Bisericii Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice din localitatea Plopiș – acest eveniment are loc în fiecare an, pe data de 15 August, atunci când creștinii ortodocși și cei greco-catolici sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Cunoscută pe plan local ca „Sfântă Mărie Mare”, această sărbătoare este un bun prilej de reunire a fiilor satului, un moment de petrecere și voie bună, în care centrul comunei devine neîncăpător.
  2. Hramul Bisericii Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice din localitatea Iaz – Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică din satul Iaz poartă hramul Nașterii Maicii Domnului, sărbătorit anual pe data de 8 Septembrie, evenimentul fiind cunoscut și sub denumirea de „Sfântă Mărie Mică”.
  3. Hramul Bisericii Romano-Catolice din localitatea Făgetu – Biserica poartă hramul Sf. Rege Ștefan, sărbătorit anual, în prima duminică a lunii August.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *