• 0260 671253
  • office@centruturisticplopis.ro

Dealul Cucleu

Dealul Cucleu

Cercetare arheologică:

Stațiunea arheologică cercetată se află la NV de centrul localității, la cca. 500 m N de pârâul „Valea Mare”. Este vorba despre un promontoriu mai greu accesibil pe laturile sudică, vestică, respectiv estică, dar bine articulat de dealurile aflate la N de pârâul amintit, printr-o amplă şa de legătură. Stațiunea este cunoscută din vara anului 1997 când a fost descoperită cu ocazia unei privegheze de către colegii Sanda şi Dan Băcueţ-Crişan de la Muzeul din Zalău. În momentul debutului sondajelor arheologice o porţiune din versantul sud-vestic al dealului era vizibil afectată de eroziunea naturală şi de acţiunea oamenilor. În acest sector ne-am propus să începem investigarea arheologică deoarece în profilul martorului de eroziune era vizibil un strat de cultură din care au fost adunate materiale arheologice în repetate rânduri. Ne-am propus pentru început lămurirea apartenenţei culturale a locuirii şi obţinerea unor date referitoare la stratigrafia sitului în acest sector. Iniţial a fost deschisă o casetă (C. 1) cu dimensiunile de 4 x 3,5 m, iar apoi o alta (C. 2) de 4 x 1,5 m aflată 1 m NV de prima. Nevoile financiare (şi lipsa mâinii de lucru) nu au permis sondaje mai ample în această primă etapă. Din păcate, s-a putut constata că în acest sector stratul de cultură a fost distrus cu ocazia unor lucrări vechi de terasare a versantului pentru viticultură. S-a păstrat un strat de cultură doar pe porţiunea dintre terase (unde nu s-a intervenit mecanic), dar având aspectul unor scurgeri produse probabil în momentul executării lucrărilor respective. Acest strat a fost mai bine evidenţiat în profilul nordic casetei C. 1 şi în caseta C. 2. În acest strat a apărut majoritatea covârşitoare a materialelor arheologice. 

Ceramica reprezintă categoria cea mai bine reprezentată numeric. Este vorba însă doar de fragmente de dimensiuni reduse, puţine exemplare pretându-se la o restaurare parţială. Datorită caracteristicilor solului (acid şi umed) majoritatea fragmentelor sunt prost păstrate. În cazul categoriei de uz comun avem de-a face cu vase de provizii de dimensiuni medii cu buza uşor răsfrântă, lucrate dintr-o pastă omogenă, bine arsă. Drept degresant s-au utilizat în acest caz pietriş şi bucăţi de mică iar suprafeţele nu sunt finisate (în majoritatea cazurilor aceste vase au o suprafaţă zgrunţuroasă). Decorul acestei categorii se reduce la alveole pe marginea răsfrântă a buzei sau la brâuri alveolate dispuse imediat sub buză. Într-un caz avem de-a face cu un decor de linii incizate în zig-zag dispuse pe interiorul buzei. Ceramica categoriei fine este lucrată dintr-o pastă omogenă, bine arsă, În amestec cu nisip fin şi paiete de mică. Suprafeţele sunt de obicei netezite, dar slipul a dovedit o slabă aderenţă. Apar mai ales străchini-castroane, chiar şi un exemplar cu buza lobată, dar sunt bine reprezentate şi aşa numitele ulcele (Chidioşan). Decorul acestei categorii este mai bogat, vădind totuşi o accentuată „lipsă de inspiraţie”. Apar mai ales caneluri oblice, de diferite lăţimi, precum şi benzi haşurate „în reţea” sau simplu cu linii înclinate, precum şi triunghiuri realizate din linii incizate. Un element important îl reprezintă apariţia decorului tip „besenstrich ” precum şi a celui realizat în tehnica „kammstrich” pe câteva fragmente. În afara fragmentelor ceramice mai sus descrise au fost descoperite un fragment de rotiţă din lut şi un aşa numit „cap de băţ”. O singură piesă de metal a fost descoperită în campania anului 2001- o dăltiţă plată din bronz (L – 4,6 cm, l max. – 1cm), asemănătoare celei descoperite în nivelul 2 al aşezării de la Derşida „Dealul lui Balota”. 

Sursa:  Cronica cercetărilor arheologice din România

CIMT Plopiș