În jurul anului 1920 s-a decis să se investească în industria prelucrării lemnului. Datorită comunității numeroase de slovaci care erau cunoscuți drept buni tăietori de lemne, firma elvețiană La Roche a decis să investească în zona Făgetu (comuna Plopiș). În 1920 a fost construită pe ruta Iaz-Nușfalău mocănița care transporta lemnul tăiat de slovaci spre fabrica de cherestea de la Nușfalău.
Traseu anevoios prin pădure 
Traseul mocăniței era unul anevoios. Ecartamentul îngust măsura 30 de kilometri și era parcurs de locomotivă cu abur rezultat din arderea lemnului cu care era alimentată. Calea mocăniței pornea din pădurile situate la înălțimi de peste 700 de metri din vârfurile Munților Plopiș și străbătea Valea Iazului, cu suite și coborâșuri prin toți afluenții văii. Mocănița cu vagoanele pline de lemn poposea într-o zonă mărginașă a localității Iaz, pe drumul spre Făgetu de unde sutele de muncitori se aprovizionau cu alimente și bunuri necesare traiului de munte de la magazinele organizate de comunitatea evreiască din zonă. Apoi își continua drumul anevoios prin abur și fum, pe la mica așezare de la Preoteasa. Pleca apoi spre Boghiș, unde mai poposea câteva minute, și într-un final se oprea la celebra fabrică de cherestea din perioada interbelică de la Nușfalău, unde întregul material lemnos rezultat din tăierea fagului era descărcat din zecile de vagoane.
Fabrica de cherestea de la Nușfalău
Perioada de glorie a industriei lemnului din zona sud-vestică a județului Sălaj era confirmată și de apariția fabricii de cherestea de la Nușfalău. Fabrica era situată în apropiere de gara din Nușfalău, pentru ca vagoanele care porneau din valea Iazului și străbăteau înălțimile munțiilor Plopiș să poată descărca fagul tăiat la Făgetu de către slovaci. Fabrica era în plină dezvoltare. Se ocupa de prelucrarea materialului lemnos. Întâi, lemnul se fierbea în cazane, pentru a putea fi mai apoi modelat. Apoi se tăia și prelucra pentru traverse de cale ferată și podețe. În cadrul fabricii exista și o secție unde se construia mobilier pentru diferite utilități, de la birouri până la mobilier de uz casnic. Fabrica avea sute de muncitori, cu precădere din localitatea Nușfalău dar și din zonele limitrofe.
Ce a mai rămas din ce-am avut
Mocănița de la Iaz și fabrica de cherestea de la Nușfalău au dăinuit 28 de ani, timp în care s-a dezvoltat o puternică industrie a lemnului în sud vestul Sălajului. Lemnul din pădurile Iazului prelucrat la întreprinderea de la Nușfalău era apreciat atât în țară cât și peste hotare. Zona unde era amplasată fabrica era apropiată de granița nord-vestică cu Ungaria. În 1939, în momentul în care a început a doua conflagrație mondială, utilitatea mocăniței și a fabricii a fost schimbată, la fel ca restul fabricilor de pe teritoriul României. Mai marii vremii n-au mai avut nevoie de mobilă ci de armament pentru armata ungară, după cedarea Transilvaniei de Nord. Așa că au tranformat-o în fabrică de armament. Fabrica, la fel ca trenul ce străbătea sud-vestul județului, a fost însă naționalizată forțat în anul 1948. Acela a fost și momentul în care a început declinul industriei lemnului din zona Plopiș-Nușfalău.
Urmele unei civilizații a lemnului
În ziua de astăzi au rămas doar urmele unei civilizații a lemnului, care pare să fi dăinuit în sud-vestul Sălajului în urmă cu mii de ani, nu cu zeci. Declinul a început la 1948 când regimul Stalinist a fost instaurat în întreg teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic. Astăzi a rămas doar ruină. Mergând spre cascadele de la Iaz se mai pot vedea prin pădure urme ale ecartamentului elvețian. În zona Boghișului se mai observă, pe drumurile lăturalnice ale satului, urme din podețele pe care mocănița le străbătea în drumul spre Nușfalău.
Sursa: Graiul Sălajului
Plopiș
Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1227, când satul apare sub numele de Bozia-Gemelchen,
Iaz
Numele localităţii provine de la apelativul românesc iaz, adică “apă stăvilită formând un lac artificial mai mic sau o bolboacă mai mare” ori “derivaţie de rîu, spre a duce o parte din apa lui la o moară, o piuă, un fierăstrău”. În satul Iaz au existat mai demult mai multe mori de apă, de la iazurile acestora e probabil ca să provină numele localităţii.
Prima atestare documentară a satului Iaz este din anul 1342 sub denumirea de Jáz, voievoda ipsorum (olacorum) de Jazi et ceteri olaci de eadem, Jazi, Jaz. Satul în acea perioadă aparţinea de Cetatea Valcăului.
Satul Iaz este străbătut de Valea Iazului, care se desparte în sat în „Matcă” şi „Pârâul Racoviţă”. Valea Iazului are mai mulţi afluenţi, pârâiaşe care izvorăsc din Munţii Plopişului precum Valea Peştilor, Valea Uliului, Valea Şes. Pe Valea Uliului se află Pârâul Pălincii, unde în vechime sătenii se ascundeau de autorităţi să facă vestita pălincă de Iaz. Tot aici se află Fântâna Lăzuranilor.
Sursa: http://www.caietesilvane.ro/articole/2228/Iaz-satul-morilor-pe-apa.html
Făgetu 
Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1830, când satul apare sub numele de Valea Ungurului. Alte atestări documentare provin din anii 1850 Valia Ungureaszka, 1854 Magyarpatak, Valea ungurească, 1964 Făgetu.
Localitatea a fost înfiinţată prin colonizarea în zonă a slovacilor, de către împărăteasa austriacă Maria Tereza (1740-1780). Aceştia au fost aduşi din Slovacia pentru defrişarea pădurilor şi au primit ca răsplată locurile defrişate, pe care s-au aşezat.
