Mlaștina de la Iaz

Un loc mistic, încărcat de legendă, o punte între două lumi! Mlaștina de la Iaz, despre care oamenii locului spun că ar fi un lac fără fund este pe cât de înfricoșătoare, pe atât de spectaculoasă. Se spune că apa mlaștinii este binefăcătoare și vindecă pe oricine are curajul să pună piciorul în apa neagră, dar se mai spune și că a furat multe suflete.

De cum ajungi la Mlaștina de pe Valea Iazului, natura pare…împietrită. Nici vântul nu pare să adie printre copacii bătrâni care străjuiesc mlaștina. Parca i-ar fi teamă să nu tulbure apa neagră ca tăciunele.

Oamenii locului privesc aceasta palma de vegetație cu teamă. Tainele apei sunt încă nedeslușite, iar iazul atrage ca un magnet curioșii în căutarea de legende.

„O legenda, am auzit-o eu de la bunica, spunea ca în această zonă, la un moment dat, a fost o secetă puternică. Au secat apele, nu a plouat câțiva ani și apă nu se găsea decât aici, în mlaștină”, povestește Alexandru Bodea.

De atunci, nimeni nu a mai avut curajul să aducă apa din Iaz acasă. Dar misterul și teama se împletesc mai departe!

Localnicii din Iaz se tem numai când aud de lacul care se odihnește la un kilometru de casele lor. Bătrânii satului spun că nimeni nu a mai avut curajul să intre în mijlocul apei de la Iaz. Unii spun că apa din lac are puteri tămăduitoare.

„Oamenii spun că aici este un tău fără fund, tăul de la Iaz, că nu ar avea fund pentru că aici s-au înecat mulți și nu au mai ieșit mlaștina i-a tras în jos”, mai spune localnicul.

Cu timpul, însă, oamenii au descoperit că apa are puteri vindecătoare. Localnicii  spun că cei care merg pe marginea iazului se vindecă de boli. Mlaștina de la Iaz este o arie protejata de interes național, cu o suprafață de zece hectare.

A fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate).

Aria naturală reprezintă o zonă cu mlaștini turbo-active, cu o valoroasă bogăție floristică, atât prin flora mezo-oligotrofă ce vegetează în arealul ei, cât și prin sedimentul său atribuit erei palinologicului. Din punct de vedere geologic, substratul este constituit din conglomerate, gresii, argile, nisipuri și marne nisipoase.

Roua cerului (Drosera rotundifolia)

Flora rezervației este constituită din elemente specifice turbăriilor, în cea mai mare parte din mușchi de turbă și specii floristice rare. Printre speciile vegetale aflate în arealul rezervaţie este semnalată prezenţa unei plante carnivore (insectofagă) cunoscută sub denumirea de roua cerului (Drosera rotundifolia).

Alte specii floristice: trestioară (Calamagrostis canescens) cunoscută și sub denumirea de terstie de câmp, sclipeți (Potentila erecta) sau șuvară (Molinia caerulea) cunoscută și sub denumirea de iarbă albastră, un rogoz din specia Carex vesicaria, papură (Typha latifolia), spetează (Juncus effusus) cunoscută și sub denumirea de rugină, buzdugan-de-apă (Sparganium erectum), bumbăcăriță (Eriophorum augustifolium), crușin (Rhamnus frangula), precum și specii arboricole de salcie aurie, (Salix auris), răchită (Salix alba) sau arin negru (Alunus glutinosa).

Faună

Pe teritoriul rezervației au fost identificate mai multe specii faunistice de coleoptere (gândaci), dintre care unele unicat pentru țara noastră, cum ar fi specia Phytobius velaris.

Căi de acces

  • Drumul național (DN1H) – Şimleu Silvaniei – Nuşfalău – drumul județean (DJ119E) până în satul Plopiș, urmând valea Iazului (un afluent de dreapta al Barcăului) în amonte se ajunge în rezervație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *