• 0260671253
  • office@centruturisticplopis.ro

Arhivă etichetă slovaci

Cireşele amare

Apreciate nu doar pentru gustul lor, ci şi pentru conţinutul bogat de vitamine şi minerale, cireşele amare se numără printre fructele cu nivelul cel mai ridicat de antioxidanţi. Spre deosebire de cireşele dulci, cele amare sunt mici şi cu gust amărui acrişor.

Fie că le consumăm proaspete, sub formă de sirop sau de dulceaţă, acestea sunt adevărate medicamente pentru organismul uman.

Un alt beneficiu al cireşelor amare este conţinutul bogat în potasiu, care împiedică creşterea nivelului colesterolului în sânge.

În comuna Plopiş, la Făgetu, acest an se anunţă cu o bogată producţie de cireşe ( sălbatice) amare. 

Aşadar e musai să fiţi prezenţi la a treia ediţie a Festivalului Cireşelor din acest an, din 23 şi 24 iunie. 

Am pregătit activități interesante pentru cei mici și cei mari, surprize şi specialităţi din zona Munţilor Plopiş.

Vă aşteptăm cu drag!

 

200 de ani de la venirea primilor slovaci în Şinteu

A fost sărbătoare printre slovacii din comuna bihoreană Şinteu. Localnicii au marcat 200 de ani de când primii colonişti slovaci ajungeau pe aceste meleaguri. Muncitori în pădurile din zonă, unde tăiau lemnul necesar pentru fabricile de sticlă, aceştia au primit proprietăți şi şi-au adus familiile în România. În Şinteu trăiesc acum aproximativ 1200 de slovaci care şi-au prezentat în weekend tradiţiile.

Primii slovaci care au sosit la începutul secolului al XIX-lea în zona localității Șinteu erau bărbați care munceau la tăierea pădurilor de fag. Lemnul era folosit ca și combustibil de fabricile de sticlă din zonă.

„Au fost tăietori de lemne, apoi erau arzători de lemne și făceau cenușă din care se făcea leșie care era folosită la fabricarea sticlei curate. Casele sunt răsfirate, pentru că ei își amenajau locuințele pe mijlocul parcelei”, povesteşte Ștefan Kalamar, organizatorul evenimentului.

Trecerea a două secole nu a afectat tradiţiile slovacilor din Şinteu, comuna unde aceştia sunt şi în prezent majoritari. Obiceiurile comunităţii au fost prezentate la sfârşit de săptămână în cadrul unui festival organizat de un localnic.

În cadrul festivalului, slovacii şi-au prezentat şi preparatele tradiţionale, care aveau la baza cartoful, singura legumă care creştea în pământul din Şinteu. Din cartofi era făcută pâinea, dar și clătitele sau plăcintele care sunt și astăzi la mare căutare.

În România trăiesc aproximativ 30.000 de slovaci.

Sursa: Digi 24