• 0260 671253
  • office@centruturisticplopis.ro

Arhivă lunară aprilie 25, 2018

Festivalul cireșelor

Sezonul cireșilor înfloriți este o sărbătoare a primăverii care ne invită să ieșim în natură, pentru a ne bucura de peisaje de poveste, ce par adesea ireale.

Și la Făgetu cireșii și-au îmbrăcat straiele de sărbătoarte, în așteptarea festivalului dedicat lor, ce se apropie pe zi ce trece.

Cea de a III -a ediție a Festivalului Cireșelor din Făgetu, comuna Plopiș va avea loc în 23 și 24 iunie și propune activități interesante pentru cei mici și cei mari.

Revenim în curând cu mai multe informații și programul evenimentului.

Sub pământ

 O zi frumoasă de primăvară, o nouă excursie în împrejurimile comunei Plopiş. Între cele două sate – Plopiş şi Iaz – se află un deal care nu pare a fi cu nimic mai special decât oricare altul din această zonă.

Totuşi în această perioadă, când vegetaţia este încă la începutul perioadei de creştere am observat ceva neobişnuit pe acest deal.

Cred că aici, în pământul de pe această culme se află cea mai harnică comunitate de cârtiţe.

Sub pământ, locuinţa lor este un adevarat palat, cu multe încăperi, cu tuneluri largi, cu camere de popas din loc în loc. Odaia de dormit  şi-o fac de obicei într-un loc mai ferit, în dreptul unor tufişuri și nu în locul unde se înalţă muşuroiul.

Galeriile, răsfirate pe suprafeţe mari, sunt drumuri săpate ca să-şi caute hrana. Nu se ating de rădăcinile buruienilor întâlnite în cale, fiind o specie carnivoră în toată puterea cuvântului. Mâncarea ei constă din larve de insecte, din râme sau insecte care trăiesc în pamânt.

Uneori găseşte mâncare mai din belşug, alteori mai puțină. Ca să aibă oricând cu ce să se sature, își face rezerve, undeva în drumul tunelurilor. Acolo, într-o gropiță anume săpată, adună râme multe, cărora le face o operație chirurgicală ca să nu mai poată fugi în pamânt. Le retează capetele, iar  până ce le cresc la loc, le vine rândul la înghițit. Are, în acest fel, râme proaspete oricând vrea.

Trupul e o maşină vie pentru săpat tunele. Drept sfredel serveşte botul ascuţit, cu un zgârci la vârf, ce-i dă mai multă tărie. Ca sape servesc labele de dinainte, scurte, vânjoase, date-n lături, cu unghii ascuţite, lungi, adevăraţi dinţi de greblă. Cu labele de dinapoi azvârle ţărâna ieşită din săparea canalelor.

Cârtiţa (Talpa europaea) îşi duce viaţa în cotloane subpământene, tuneluri ramificate, cu răsuflători în dreptul muşuroaielor.

Pe acest deal, sub pământ, aceste animale și-au construit o adevărată metropolă, unde trăiesc probabil, cele mai harnice cârtițe din România!

 

Primăvara în mlaştină

Nimic nu-i mai frumos la început de primăvară decât natura care explodează în mii de nuanțe de verde și zeci de alte culori, în parfumuri delicate și emoții subtile.

Ne-am obişnuit ca natura să ne ofere constant creaţii ale sale extrem de ciudate, iar datorită lor trăim într-o lume mai frumoasă, mai plină de culoare, mai veselă.

Azi am ieşit în prima plimbare din acest an la Mlaştina de la Iaz, după multe zile în care am aşteptat să vină primăvara cu adevărat.

Cred că cel mai evident mod prin care suntem inundaţi de primăvară şi sentimentele pe care le aduce cu sine este prin apariţia florilor specifice sezonului.

Am lăsat maşina undeva la marginea satului şi am luat-o pe jos. Primăvara, pădurea este de o rară frumuseţe, raze de soare, adieri blânde de vânt, ciripit voios de păsărele, totul te face să simţi că trăieşti cu adevărat.

În aproximativ 1 oră, grupul nostru de 4 persoane, cea mai mica de 3 ani şi un pic, iar cel mai ”demult” de aproape 70 de ani, am simţit magia primăverii în pădure.

Şi dacă se spune că pădurea este un izvor de sănătate şi voie bună, cu siguranţă noi ne-am întors mai plini de viaţă şi cu speranţa că în cel mai scurt timp vom ieşii din nou să vedem şi alte lucruri minunate pe care acest anotimp le crează.

O mică galerie foto din această plimbare…