
Natura lucrează…
Natura lucrează în moduri misterioase. Ei bine, natura a oferit dintotdeauna soluții pentru problemele de sănătate ale omului. Omul trebuie să lucreze cu natura, nu împotriva ei și poate să ofere cele mai bune modele pentru toate nevoile oamenilor. Natura poate să-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți procură, cu mici mijloace, tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această mare carte plină de învățături înțelepte, nu o neglija pentru alte cărți.

Oare e la fel și primăvara aceasta?
Răsfoind arhiva de fotografii, am dat peste câteva făcute anul trecut, poate nu chiar pe vremea asta, dar care m-au amintit de frumoasele locuri pe care le-am colindat. Privindu-le cu nesaț pe ecranul calculatorului, mi-am amintit de:
Sonet
de Alexandru Vlahuță
A revenit frumoasa primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorinți copilărești, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară…
Iubire e în razele de soare,
Și farmec în a codrului fanfară,
Și visuri dulci în liniștea de sară;
În cer și pe pământ e sărbătoare.
Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumusețea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!
Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.