• 0260 671253
  • office@centruturisticplopis.ro

Arhivă lunară iunie 28, 2020

Iaz – moară, mlaștină, mocăniță, muzeu

A fost atestat pentru prima dată în anul 1342. Satul „Iaz” este traversat de Valea Iazului. Pe acestă vale erau mai multe mori pe apă, la ora actuală doar una singură se mai păstrează întreagă.

Valea Iazului se desparte în sat în „Matcă” şi „Pârâul Racoviţă”. Ea are mai mulţi afluenţi, pârâiaşe care izvorăsc din Munţii Plopişului precum Valea Peştilor, Valea Uliului, Valea Şes.

Pe Valea Uliului se află Pârâul Pălincii, unde în vechime sătenii se ascundeau de autorităţi să facă vestita pălincă de Iaz.

În sus, pe partea dreaptă, pe vale ajungi la Mlaştina de la Iaz, arie naturală protejată care te învăluie cu istoria şi secretele ei bine ascunse. Mlaştina formată prin alunecări de teren de acum 8-10.000 de ani, dispune de un strat de depuneri de polen, purtători de informaţii. Este o adevărată comoară pentru cercetătorii care studiază evoluţia pădurilor în ultimii 10.000 de ani.

Aici au funcţionat Băile Iaz, recomandate celor cu afecţiuni reumatice şi cu boli ai sistemului nervos periferic.

Urcând de la mlaştina pe versanţii munţilor Plopiş găsim zone cu un pitoresc aparte, pădurea cu darurile ei şi urme ale unei vechi mocăniţe care prin 1920 a fost construită. Datorită comunității numeroase de slovaci care erau cunoscuți drept buni tăietori de lemne, firma elvețiană La Roche a decis să investească în zona Făgetu (comuna Plopiș). În 1920 a fost construită pe ruta Iaz-Nușfalău mocănița care transporta lemnul tăiat de slovaci spre fabrica de cherestea de la Nușfalău.

După un scurt popas la pensiunea Valea Iazului, pentru a ne odihni după cele 3 – 4 ore de hoinărit prin pădure, ne reluăm drumul și ajungem la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, un loc în care timpul s-a oprit, iar viața noastră începe să-și găsească sensul și răspunsuri la întrebări pe care le-am ignorat prea mult. Simplitatea vieții și a lucrurilor ce ne înconjoară se regăsesc în fiecare colț al acestei impresionante și minunate colecții. O nouă săptămână poate să înceapă în voie. Noi avem ”bateriile” pline de energie! 

Pe drum mai surprindem câteva instantanee inedite, pentru ca totul să fie mai mult decât o escapadă la final de săptămână.

Dulceața de trandafiri

”Roşe de Rescht” a fost descoperit în Persia în secolul al XIX, face parte din Familia Rosa Damascena. Florile sunt extrem de parfumate, cu parfum clasic de damasc, acest soi prezintă înflorire abundentă, atâta timp cât este tăiat corespunzător, iar florile sunt recoltate imediat ce au atins maturitatea.

Pentru a prepara dulceața din trandafiri se culeg florile parfumate, se spală la jet puternic de apă, se scutură bine şi se lasă într-o strecurătoare. Apoi se ia fiecare floare la scuturat, se apucă toate petalele cu degetele unei mâini, după care urmează îndepărtarea părţii albe de la baza petalelor, prin tăierea cu foarfeca.

Petalele curăţate se pun într-o strecurătoare şi se cern bine pentru a nu rămâne polen sau alte corpuri străine foarte mici, lipite de petale.

Se freacă apoi petalele într-un castron cu 2 linguri de zahăr şi zeama de la o lămâie până devin sticloase şi încep să lase zeama frumos colorata, cu miros de trandafiri. Se freacă până în momentul în care petalele încep să se adune în ghem, după care încetăm să le mai presăm şi le lăsăm în repaus.

Pregătim siropul din zahăr şi apă, punându-le pe foc într-un vas încăpător cu fund gros, daca se poate anti-aderent. Se fierbe siropul la foc mare, până începe să facă balonaşe, după care se reduce focul şi se aşteaptă legarea siropului.

Acest lucru se întâmplă atunci când o picătură de sirop aşezată pe o farfurie rece stă ca şi o bobiţă, fără să se împrăştie pe farfurie. În acel moment siropul este pregătit să primească aroma inconfundabilă a petalelor de trandafiri, care se adaugă în vas împreună cu sucul lasat şi se împraştie prin miscari circulare prin sirop. Se continua fierberea, se adună spuma făcută la suprafaţa dulceţii şi după câteva clocote se adaugă zeama celei de-a doua lămâi, se amestecă bine în tot vasul, după care se mai fierbe până când siropul se leagă din nou suficient de bine(fiindcă s-a subţiat după adăugarea petalelor).

Se face iarăşi proba picăturii care, dacă nu se împraţtie pe farfurie, ne dă semnalul că trebuie să oprim focul şi dulceaţa este gata. Atenţie, în dulceaţă se amestecă numai şi numai cu o lingură de lemn! Se toarnă în borcane bine spălate, uscate  şi sterilizate în cuptor o jumătate de oră.

Sursa: adevarul.ro