”Roşe de Rescht” a fost descoperit în Persia în secolul al XIX, face parte din Familia Rosa Damascena. Florile sunt extrem de parfumate, cu parfum clasic de damasc, acest soi prezintă înflorire abundentă, atâta timp cât este tăiat corespunzător, iar florile sunt recoltate imediat ce au atins maturitatea.

Pentru a prepara dulceața din trandafiri se culeg florile parfumate, se spală la jet puternic de apă, se scutură bine şi se lasă într-o strecurătoare. Apoi se ia fiecare floare la scuturat, se apucă toate petalele cu degetele unei mâini, după care urmează îndepărtarea părţii albe de la baza petalelor, prin tăierea cu foarfeca.

Petalele curăţate se pun într-o strecurătoare şi se cern bine pentru a nu rămâne polen sau alte corpuri străine foarte mici, lipite de petale.

Se freacă apoi petalele într-un castron cu 2 linguri de zahăr şi zeama de la o lămâie până devin sticloase şi încep să lase zeama frumos colorata, cu miros de trandafiri. Se freacă până în momentul în care petalele încep să se adune în ghem, după care încetăm să le mai presăm şi le lăsăm în repaus.

Pregătim siropul din zahăr şi apă, punându-le pe foc într-un vas încăpător cu fund gros, daca se poate anti-aderent. Se fierbe siropul la foc mare, până începe să facă balonaşe, după care se reduce focul şi se aşteaptă legarea siropului.

Acest lucru se întâmplă atunci când o picătură de sirop aşezată pe o farfurie rece stă ca şi o bobiţă, fără să se împrăştie pe farfurie. În acel moment siropul este pregătit să primească aroma inconfundabilă a petalelor de trandafiri, care se adaugă în vas împreună cu sucul lasat şi se împraştie prin miscari circulare prin sirop. Se continua fierberea, se adună spuma făcută la suprafaţa dulceţii şi după câteva clocote se adaugă zeama celei de-a doua lămâi, se amestecă bine în tot vasul, după care se mai fierbe până când siropul se leagă din nou suficient de bine(fiindcă s-a subţiat după adăugarea petalelor).

Se face iarăşi proba picăturii care, dacă nu se împraţtie pe farfurie, ne dă semnalul că trebuie să oprim focul şi dulceaţa este gata. Atenţie, în dulceaţă se amestecă numai şi numai cu o lingură de lemn! Se toarnă în borcane bine spălate, uscate  şi sterilizate în cuptor o jumătate de oră.

Sursa: adevarul.ro