“Demult, într-o iarnă, mi-am trimis copilăria să se dea cu sania. Nu s-a mai întors…”
Atunci când ninge parca ceva în sufletele noastre se schimbă. Parcă mai mult ca oricând ne dorim să fim iarăși copii. Poate, din acest motiv iubim iarna atât de mult chiar dacă este un anotimp friguros. Totul se transformă într-un peisaj de poveste. Fulgii albi asemănători unor fluturi albi parcă dansează îmbrăcând natura în haine de poveste. Mesteacănul și-a pierdut de ceva vreme aproape toate frunzele, doar în unele locuri fâşii de iarbă și colțul grâului de toamnă are nuanțe de viață, așteptând tremurând plapuma albă a iernii.
