Am pornit fără să ştiu exact unde merg, dar cu gândul de a surprinde în câteva poze, culorile toamnei. Curcubeele acelea de frunze, dar nu pe marginea unei străzi din oraş, ci undeva în mijlocul naturii, departe de zgomot, departe de confortul acela care te face să ai impresia ca el e cel mai important şi pentru care, fără să-ţi dai seama, îţi pierzi timpul şi sufletul şi viaţa uneori.
Toamna deja şi-a intrat serios în rol şi padurile de fag din Mulţii Plopiş sunt parcă vopsite de un copil, în roşu, galben şi portocaliu. Printre goruni, stejari, sau fagi însă, brazi invidioşi parcă pe culorile calde stau totuşi drepţi.
Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum, fiecare etapă a vieţii omului are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul roadelor… fac parte din miracolul naturii.
Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie şi atâtea minuni se petrec…Uneori, „ea” este o “vară” întârziată.
