O zi frumoasă de primăvară, o nouă excursie în împrejurimile comunei Plopiş. Între cele două sate – Plopiş şi Iaz – se află un deal care nu pare a fi cu nimic mai special decât oricare altul din această zonă.
Totuşi în această perioadă, când vegetaţia este încă la începutul perioadei de creştere am observat ceva neobişnuit pe acest deal.
Cred că aici, în pământul de pe această culme se află cea mai harnică comunitate de cârtiţe.
Sub pământ, locuinţa lor este un adevarat palat, cu multe încăperi, cu tuneluri largi, cu camere de popas din loc în loc. Odaia de dormit şi-o fac de obicei într-un loc mai ferit, în dreptul unor tufişuri și nu în locul unde se înalţă muşuroiul.
Galeriile, răsfirate pe suprafeţe mari, sunt drumuri săpate ca să-şi caute hrana. Nu se ating de rădăcinile buruienilor întâlnite în cale, fiind o specie carnivoră în toată puterea cuvântului. Mâncarea ei constă din larve de insecte, din râme sau insecte care trăiesc în pamânt.
Uneori găseşte mâncare mai din belşug, alteori mai puțină. Ca să aibă oricând cu ce să se sature, își face rezerve, undeva în drumul tunelurilor. Acolo, într-o gropiță anume săpată, adună râme multe, cărora le face o operație chirurgicală ca să nu mai poată fugi în pamânt. Le retează capetele, iar până ce le cresc la loc, le vine rândul la înghițit. Are, în acest fel, râme proaspete oricând vrea.
Trupul e o maşină vie pentru săpat tunele. Drept sfredel serveşte botul ascuţit, cu un zgârci la vârf, ce-i dă mai multă tărie. Ca sape servesc labele de dinainte, scurte, vânjoase, date-n lături, cu unghii ascuţite, lungi, adevăraţi dinţi de greblă. Cu labele de dinapoi azvârle ţărâna ieşită din săparea canalelor.
Cârtiţa (Talpa europaea) îşi duce viaţa în cotloane subpământene, tuneluri ramificate, cu răsuflători în dreptul muşuroaielor.
Pe acest deal, sub pământ, aceste animale și-au construit o adevărată metropolă, unde trăiesc probabil, cele mai harnice cârtițe din România!
