• 0260 671253
  • office@centruturisticplopis.ro

Arhivă etichetă Iaz

Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest

Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Promotor de proiect), în parteneriat cu Norwegian Institute for Nature Research (Partener 1), derulează, în intervalul 16 decembrie 2021 – 30 aprilie 2024, proiectul „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT).

Proiectul este finanțat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Programul RO-Mediu „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme”, Apelul de propuneri Restaurarea zonelor umede și turbăriilor, al cărui Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Sălaj – Mlaștina de la Iaz

Zona umedă SJ-001-Mlaștina de la Iaz

Informații generale

Mlaștina de la Iaz, situată la 319 m, este inclusă piemontului Munților Plopiș, și se situează, din punct de vedere administrativ, în comuna Plopiș, județ Sălaj. Din punct de vedere biogeografic, ecosistemul este integrat zonei termonemorale, turbăria fiind eutrofă. Suprafața ecosistemului este de 0,088 ha.

Status

25.02.2021 – Pentru restabilirea funcțiilor ecosistemului de turbărie SJ-001-Mlaștina de la Iaz, se are în vedere obținerea unui echilibru hidrologic optim și îmbunătățirea stării ecosistemului. Principalele presiuni identificate ce afectează această zonă umedă sunt drenarea și pășunatul intensiv.

27.04.2022 – O parte a echipei de proiect a avut o documentare de teren la Mlaștina de la Iaz. În cadrul acestei activități au fost preluate fotografii vizând statusul ecologic al arealului, s-a realizat o monitorizare aeriană a zonei, au fost prelevate probe de apă privind calitatea apei și a fost realizată o evaluare a biodiversității din acest ecosistem.
Activitatea A1

EXPERIMENTUL – „Satul și teatrul”

Duminică, 8 august, la ora 20:30, jucăm „Experimentul” de Ion Baieșu și alți autori români contemporani, la „Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea”, aflat în satul Iaz din comuna Plopiș.
Intrarea este gratuită!
Copiii sunt invitați să participe la un atelier susținut de doi actori din trupa noastră chiar în ziua reprezentației.
 
Intrarea la spectacol și participarea la atelier sunt gratuite. Toți participanții sunt rugați să poarte mască de protecție și să respecte măsurile de distanțare socială pe toată durata desfășurării evenimentelor. 
 
Spectacolul „Experimentul” de Ion Băieșu și alți autori români contemporani este o comedie actuală care vorbește despre prietenia improbabilă dintre un fost magistrat și un hoț. Bartolomeu Capră își duce viața aparent liniștită în apartamentul său, până ce într-o noapte este vizitat de un hoț în căutarea prăzii. Intrusul, în scurt timp, îi va deveni prietenul pe care și l-a dorit întotdeauna, iar femeia de serviciu, „însărcinată cu curățenia” va trebui să facă tot ce-i stă în putință pentru a demasca hoțul.
 
Distribuția: Iulian Gliță, Marin Grigore, Florentina Năstase
Regia: Victor Olăhuț
Spectacolul „Experimentul” a primit „Premiul Special al Juriului” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier”.
 
Parteneri: Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, Tur Cento Trans, Romania Educab
Partener media: spotmedia.ro
„Satul și teatrul” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.” 

 

Iaz – moară, mlaștină, mocăniță, muzeu

A fost atestat pentru prima dată în anul 1342. Satul „Iaz” este traversat de Valea Iazului. Pe acestă vale erau mai multe mori pe apă, la ora actuală doar una singură se mai păstrează întreagă.

Valea Iazului se desparte în sat în „Matcă” şi „Pârâul Racoviţă”. Ea are mai mulţi afluenţi, pârâiaşe care izvorăsc din Munţii Plopişului precum Valea Peştilor, Valea Uliului, Valea Şes.

Pe Valea Uliului se află Pârâul Pălincii, unde în vechime sătenii se ascundeau de autorităţi să facă vestita pălincă de Iaz.

În sus, pe partea dreaptă, pe vale ajungi la Mlaştina de la Iaz, arie naturală protejată care te învăluie cu istoria şi secretele ei bine ascunse. Mlaştina formată prin alunecări de teren de acum 8-10.000 de ani, dispune de un strat de depuneri de polen, purtători de informaţii. Este o adevărată comoară pentru cercetătorii care studiază evoluţia pădurilor în ultimii 10.000 de ani.

Aici au funcţionat Băile Iaz, recomandate celor cu afecţiuni reumatice şi cu boli ai sistemului nervos periferic.

Urcând de la mlaştina pe versanţii munţilor Plopiş găsim zone cu un pitoresc aparte, pădurea cu darurile ei şi urme ale unei vechi mocăniţe care prin 1920 a fost construită. Datorită comunității numeroase de slovaci care erau cunoscuți drept buni tăietori de lemne, firma elvețiană La Roche a decis să investească în zona Făgetu (comuna Plopiș). În 1920 a fost construită pe ruta Iaz-Nușfalău mocănița care transporta lemnul tăiat de slovaci spre fabrica de cherestea de la Nușfalău.

După un scurt popas la pensiunea Valea Iazului, pentru a ne odihni după cele 3 – 4 ore de hoinărit prin pădure, ne reluăm drumul și ajungem la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, un loc în care timpul s-a oprit, iar viața noastră începe să-și găsească sensul și răspunsuri la întrebări pe care le-am ignorat prea mult. Simplitatea vieții și a lucrurilor ce ne înconjoară se regăsesc în fiecare colț al acestei impresionante și minunate colecții. O nouă săptămână poate să înceapă în voie. Noi avem ”bateriile” pline de energie! 

Pe drum mai surprindem câteva instantanee inedite, pentru ca totul să fie mai mult decât o escapadă la final de săptămână.

Sfântă Mărie Mică la Iaz

Primăria și Consiliul Local Plopiș vă invită să sărbătoriți 

Hramul Bisericii Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice

Evenimentul va avea loc în localitatea IAZ, la Căminul Cultural duminică 8 septembrie începând cu ora 16:30.

Invitați:

Ansamblul Artistic Profesionist ”POROLISSUM” Zalău, alături de soliști

Invitat special:

Denisa Minodora Rolnic

SEMNIFICAȚIE:

Biserica Ortodoxă și cea Greco Catolică din satul Iaz poartă hramul Nașterii Maici Domnului, sărbătorit anual pe data de 8 Septembrie, evenimentul fiind cunoscut și sub denumirea de

”Sfântă Mărie Mică”.

Vă așteptăm cu drag!

Ultima moară din Iaz?

”Numele localităţii provine de la apelativul românesc iaz, adică „apă stăvilită formând un lac artificial mai mic sau o bolboacă mai mare” ori „derivaţie de rîu, spre a duce o parte din apa lui la o moară, o piuă, un fierăstrău”. În satul Iaz au existat mai demult mai multe mori de apă, de la iazurile acestora e probabil ca să provină numele localităţii.” 

sursa – www.enciclopediaromaniei.ro

Mlaștina de la Iaz

Mlaştina formată prin alunecări de teren de acum 8-10.000 de ani, dispune de un strat de depuneri de polen, purtători de informaţii. Este o adevărată comoară pentru cercetătorii care studiază evoluţia pădurilor în ultimii 10.000 de ani.

Pe suprafaţa mlaştinii a fost identificat muşchiul de turbă, planta carnivoră Roua cerului şi un număr mare de gândaci, printre care şi o noutate pentru fauna ţării noastre.

În jurul mlaştinii se dezvoltă arbori seculari cu aspect de parc dendrologic. Apa, de culoare maronie-negricioasă, călduţă cu proprietăţi terapeutice, a fost apreciată înainte de 1989.

Aici au funcţionat Băile Iaz recomandate celor cu afecţiuni reumatice şi cu boli ai sistemului nervos periferic. Acum micro-staţiunea de odinioară este în paragină, în câţiva ani va fi înghiţită de mlaştină.

Curajoşii se pot apropia de luciul misterios al apei negricioase, unde vor avea parte de peisaje inedite.

Mlaştina Iaz este o rezervaţie naturală floristică, faunistică, paleontologică şi peisagistică, cu suprafaţă de zece hectare şi o adâncime a mlaştinii de 5,1 metri.

Galerie foto 10 feb. 2019! 

Iaz, satul morilor pe apă

Peisaje ce par rupte dintr-o poveste, mirosul pădurilor de brad, rezervaţia naturală „Mlaştina de la Iaz”, „Băile Iaz” – băi cunoscute pentru efectele lor terapeutice, obiceiurile şi folclorul zonei bine conservate şi nu în ultimul rând „Muzeul de Artă Populară al Ligiei Alexandra Bodea”, fac din satul Iaz una dintre cele mai atractive sate ale judeţului Sălaj. Satul Iaz aparţine de comuna Plopiș, aşezat în partea de sud-vest a judeţului Sălaj.

Satul Iaz este străbătut de Valea Iazului, care se desparte în sat în „Matcă” şi „Pârâul Racoviţă”. Valea Iazului are mai mulţi afluenţi, pârâiaşe care izvorăsc din Munţii Plopişului precum Valea Peştilor, Valea Uliului, Valea Şes. Pe Valea Uliului se află Pârâul Pălincii, unde în vechime sătenii se ascundeau de autorităţi să facă vestita pălincă de Iaz.

Valea Iazului se varsă în râul Barcău pe teritoriul localităţii Boghiş.

Trebuie menţionat faptul că satul a fost împărţit în două părţi: Iazul de Jos şi Iazul de Sus („Felső”, „Alsó”), ambele corespund Iazului din zilele noastre. De altfel azi se disting trei părţi: Iazul de Sus sau Groşi, Iazul de Jos împărţindu-se şi el în două părţi – Iaz şi Cehal.

Ipoteze privind originea numelui Iaz – toponimul este identic cu apelativul românesc iaz „apă stăvilită formând un lac artificial mai mic sau o bolboacă mai mare” sau „derivaţie dintr-un râu spre a duce o parte din apa lui la o moară, o piuă, un fierăstrău”. În localitatea Iaz au existat înainte mai multe mori pe apă (Viluchi, Neoachi, Teofil şi a Torji), dar şi piuă şi fierăstrău (a Torji).

Autor: Cristian Borz

Sursa: http://www.caietesilvane.ro/articole/2228/Iaz-satul-morilor-pe-apa.html

Moara ocupa un element aparte în cadrul comunităţii săteşti, precum crâşma, aşteptând rândul la măcinat, ţăranii aflau ultimele veşti din sat, pe care apoi le comentau fiecare după puterile sale.

Istoria uitată

În jurul anului 1920 s-a decis să se investească în industria prelucrării lemnului. Datorită comunității numeroase de slovaci care erau cunoscuți drept buni tăietori de lemne, firma elvețiană La Roche a decis să investească în zona Făgetu (comuna Plopiș). În 1920 a fost construită pe ruta Iaz-Nușfalău mocănița care transporta lemnul tăiat de slovaci spre fabrica de cherestea de la Nușfalău.

Traseu anevoios prin pădure

Traseul mocăniței era unul anevoios. Ecartamentul îngust măsura 30 de kilometri și era parcurs de locomotivă cu abur rezultat din arderea lemnului cu care era alimentată. Calea mocăniței pornea din pădurile situate la înălțimi de peste 700 de metri din vârfurile Munților Plopiș și străbătea Valea Iazului, cu suite și coborâșuri prin toți afluenții văii. Mocănița cu vagoanele pline de lemn poposea într-o zonă mărginașă a localității Iaz, pe drumul spre Făgetu de unde sutele de muncitori se aprovizionau cu alimente și bunuri necesare traiului de munte de la magazinele organizate de comunitatea evreiască din zonă. Apoi își continua drumul anevoios prin abur și fum, pe la mica așezare de la Preoteasa. Pleca apoi spre Boghiș, unde mai poposea câteva minute, și într-un final se oprea la celebra fabrică de cherestea din perioada interbelică de la Nușfalău, unde întregul material lemnos rezultat din tăierea fagului era descărcat din zecile de vagoane.

Fabrica de cherestea de la Nușfalău

Perioada de glorie a industriei lemnului din zona sud-vestică a județului Sălaj era confirmată și de apariția fabricii de cherestea de la Nușfalău. Fabrica era situată în apropiere de gara din Nușfalău, pentru ca vagoanele care porneau din valea Iazului și străbăteau înălțimile munțiilor Plopiș să poată descărca fagul tăiat la Făgetu de către slovaci. Fabrica era în plină dezvoltare. Se ocupa de prelucrarea materialului lemnos. Întâi, lemnul se fierbea în cazane, pentru a putea fi mai apoi modelat. Apoi se tăia și prelucra pentru traverse de cale ferată și podețe. În cadrul fabricii exista și o secție unde se construia mobilier pentru diferite utilități, de la birouri până la mobilier de uz casnic. Fabrica avea sute de muncitori, cu precădere din localitatea Nușfalău dar și din zonele limitrofe.

Ce a mai rămas din ce-am avut

Mocănița de la Iaz și fabrica de cherestea de la Nușfalău au dăinuit 28 de ani, timp în care s-a dezvoltat o puternică industrie a lemnului în sud vestul Sălajului. Lemnul din pădurile Iazului prelucrat la întreprinderea de la Nușfalău era apreciat atât în țară cât și peste hotare. Zona unde era amplasată fabrica era apropiată de granița nord-vestică cu Ungaria. În 1939, în momentul în care a început a doua conflagrație mondială, utilitatea mocăniței și a fabricii a fost schimbată, la fel ca restul fabricilor de pe teritoriul României. Mai marii vremii n-au mai avut nevoie de mobilă ci de armament pentru armata ungară, după cedarea Transilvaniei de Nord. Așa că au tranformat-o în fabrică de armament. Fabrica, la fel ca trenul ce străbătea sud-vestul județului, a fost însă naționalizată forțat în anul 1948. Acela a fost și momentul în care a început declinul industriei lemnului din zona Plopiș-Nușfalău.

Urmele unei civilizații a lemnului

În ziua de astăzi au rămas doar urmele unei civilizații a lemnului, care pare să fi dăinuit în sud-vestul Sălajului în urmă cu mii de ani, nu cu zeci. Declinul a început la 1948 când regimul Stalinist a fost instaurat în întreg teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic. Astăzi a rămas doar ruină. Mergând spre cascadele de la Iaz se mai pot vedea prin pădure urme ale ecartamentului elvețian. În zona Boghișului se mai observă, pe drumurile lăturalnice ale satului, urme din podețele pe care mocănița le străbătea în drumul spre Nușfalău.

Sursa: Graiul Sălajului

Plopiș

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1227, când satul apare sub numele de Bozia-Gemelchen,

Iaz

Numele localităţii provine de la apelativul românesc iaz, adică „apă stăvilită formând un lac artificial mai mic sau o bolboacă mai mare” ori „derivaţie de rîu, spre a duce o parte din apa lui la o moară, o piuă, un fierăstrău”. În satul Iaz au existat mai demult mai multe mori de apă, de la iazurile acestora e probabil ca să provină numele localităţii.

Prima atestare documentară a satului Iaz este din anul 1342 sub denumirea de Jáz, voievoda ipsorum (olacorum) de Jazi et ceteri olaci de eadem, Jazi, Jaz. Satul în acea perioadă aparţinea de Cetatea Valcăului.

Satul Iaz este străbătut de Valea Iazului, care se desparte în sat în „Matcă” şi „Pârâul Racoviţă”. Valea Iazului are mai mulţi afluenţi, pârâiaşe care izvorăsc din Munţii Plopişului precum Valea Peştilor, Valea Uliului, Valea Şes. Pe Valea Uliului se află Pârâul Pălincii, unde în vechime sătenii se ascundeau de autorităţi să facă vestita pălincă de Iaz. Tot aici se află Fântâna Lăzuranilor.

Sursa: http://www.caietesilvane.ro/articole/2228/Iaz-satul-morilor-pe-apa.html

Făgetu 

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1830, când satul apare sub numele de Valea Ungurului. Alte atestări documentare provin din anii 1850 Valia Ungureaszka, 1854 MagyarpatakValea ungurească, 1964 Făgetu.

Localitatea a fost înfiinţată prin colonizarea în zonă a slovacilor, de către împărăteasa austriacă Maria Tereza (1740-1780). Aceştia au fost aduşi din Slovacia pentru defrişarea pădurilor şi au primit ca răsplată locurile defrişate, pe care s-au aşezat.

Sub pământ

 O zi frumoasă de primăvară, o nouă excursie în împrejurimile comunei Plopiş. Între cele două sate – Plopiş şi Iaz – se află un deal care nu pare a fi cu nimic mai special decât oricare altul din această zonă.

Totuşi în această perioadă, când vegetaţia este încă la începutul perioadei de creştere am observat ceva neobişnuit pe acest deal.

Cred că aici, în pământul de pe această culme se află cea mai harnică comunitate de cârtiţe.

Sub pământ, locuinţa lor este un adevarat palat, cu multe încăperi, cu tuneluri largi, cu camere de popas din loc în loc. Odaia de dormit  şi-o fac de obicei într-un loc mai ferit, în dreptul unor tufişuri și nu în locul unde se înalţă muşuroiul.

Galeriile, răsfirate pe suprafeţe mari, sunt drumuri săpate ca să-şi caute hrana. Nu se ating de rădăcinile buruienilor întâlnite în cale, fiind o specie carnivoră în toată puterea cuvântului. Mâncarea ei constă din larve de insecte, din râme sau insecte care trăiesc în pamânt.

Uneori găseşte mâncare mai din belşug, alteori mai puțină. Ca să aibă oricând cu ce să se sature, își face rezerve, undeva în drumul tunelurilor. Acolo, într-o gropiță anume săpată, adună râme multe, cărora le face o operație chirurgicală ca să nu mai poată fugi în pamânt. Le retează capetele, iar  până ce le cresc la loc, le vine rândul la înghițit. Are, în acest fel, râme proaspete oricând vrea.

Trupul e o maşină vie pentru săpat tunele. Drept sfredel serveşte botul ascuţit, cu un zgârci la vârf, ce-i dă mai multă tărie. Ca sape servesc labele de dinainte, scurte, vânjoase, date-n lături, cu unghii ascuţite, lungi, adevăraţi dinţi de greblă. Cu labele de dinapoi azvârle ţărâna ieşită din săparea canalelor.

Cârtiţa (Talpa europaea) îşi duce viaţa în cotloane subpământene, tuneluri ramificate, cu răsuflători în dreptul muşuroaielor.

Pe acest deal, sub pământ, aceste animale și-au construit o adevărată metropolă, unde trăiesc probabil, cele mai harnice cârtițe din România!

 

Primăvara în mlaştină

Nimic nu-i mai frumos la început de primăvară decât natura care explodează în mii de nuanțe de verde și zeci de alte culori, în parfumuri delicate și emoții subtile.

Ne-am obişnuit ca natura să ne ofere constant creaţii ale sale extrem de ciudate, iar datorită lor trăim într-o lume mai frumoasă, mai plină de culoare, mai veselă.

Azi am ieşit în prima plimbare din acest an la Mlaştina de la Iaz, după multe zile în care am aşteptat să vină primăvara cu adevărat.

Cred că cel mai evident mod prin care suntem inundaţi de primăvară şi sentimentele pe care le aduce cu sine este prin apariţia florilor specifice sezonului.

Am lăsat maşina undeva la marginea satului şi am luat-o pe jos. Primăvara, pădurea este de o rară frumuseţe, raze de soare, adieri blânde de vânt, ciripit voios de păsărele, totul te face să simţi că trăieşti cu adevărat.

În aproximativ 1 oră, grupul nostru de 4 persoane, cea mai mica de 3 ani şi un pic, iar cel mai ”demult” de aproape 70 de ani, am simţit magia primăverii în pădure.

Şi dacă se spune că pădurea este un izvor de sănătate şi voie bună, cu siguranţă noi ne-am întors mai plini de viaţă şi cu speranţa că în cel mai scurt timp vom ieşii din nou să vedem şi alte lucruri minunate pe care acest anotimp le crează.

O mică galerie foto din această plimbare…

Hora Unirii la Iaz

Primăria Plopiș, Centrul de Informare Turistică Plopiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj prezintă spectacolul „Hora Unirii la Iaz”, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
Evenimentul va avea loc la Centrul cultural din satul Iaz, în 28 ianuarie, de la ora 12, pe scenă urmând să evolueze Ansamblul folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, dirijor Dorel Ciobanu, coregraf Radu Mureșan, cu participarea soliștilor vocali Adriana Baciu-Bonțe, Alexandra Antal, Adelina Costina, Lucreția Bolba, Valeria Suciu, Elena Petruș, Andrei Opriș și Paula Ardelean.

Sursa: Magazin Sălăjean

Casa Birăiții din Iaz

Cunoscută sub numele de Casa Birăiţii, ea a fost construită de Lupou Dumitru (a Vilii) la începutul anilor 1900 şi a fost înregistrată în Registrul Comunei Plopiş în anul 1918.

Cel care a construit casa, Lupou Dumitru, a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani consecutiv, între 1910-1935 (aşadar, atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918), până la moartea sa în anul 1935. Casa este denumită Casa Birăiţii deoarece, în limba maghiară, la primar i se mai spunea şi birău, iar acesta decedând, oamenii îi spuneau soţie văduve ,,birăiţa”.

După cum rezultă din Monografia Comunei Plopiş: ,,O figură luminoasă a acestei perioade a fost primarul comunei Plopiş, Lupou Dumitru, a Vilii, care a activat ca primar timp de 25 de ani şi care a fost iniţiatorul construirii localului şcolar. În ziua de 16 august 1935 a fost o zi de mare doliu pentru comună, deoarece a încetat din viaţă acest harnic om la a cărui înmormântare, în semn de preţuire, a participat atât prefectul judeţului Sălaj, dr. Gurzau Mihail, cât şi deputatul de Sălaj, Emil Lobonţiu” (Monografia Sanitară a Comunei Plopiş, 1938). Menţionăm faptul că primarul era membru al Partidului Naţional Liberal.

Cei care au locuit în această casă au fost: Lupou Dumitru (1879-1935), fiul lui Lupou Gavril şi al Floarei, născută Cote – prima soţie; a doua soţie – LUPOU ANA (a Toduţului). Copii: Lupou Dumitru născut în 11.12.1924, decedat în

03.03.2005; Lupou Ana, căsătorită Moise, a Mitrului Şofronii, născută în 1918, decedată; Lupou Floriţa, căsătorită Noje, născută în 1921, decedată; Lupou Dumitru, cel care la moartea tatălui său, în anul 1935, avea vârsta de 11 ani, a rămas în casa părintească împreună cu mama sa şi s-a căsătorit cu Moise Ana (a Borlanului), născută în anul 1922, verişoară primară cu Bodea Alexandru, bunicul Ligiei Alexandra Bodea. Căsătoria lor a avut loc în data de 10 februarie 1944.

În urma căsătoriei celor doi s-au născut patru copii, care au crescut în aceasta casă, după cum urmează:

  1. Lupou Dumitru, născut în data de 10.03.1945, căsătorit cu Laslău Floare (a Hireanului), care au un copil – Lupou Dumitru;
  1. Lupou Maria, născută în 1950, căsătorită cu Moise Petru (a Traianului Tideri), care au un copil – Moise Jenica (căsătorită Chiba);
  1. Lupou Gavril, născut în data de 21.07.1955, căsătorit cu Lupou Stela (a Bocuţii), născută în anul 1959, care la rândul lor au doi copii: Lupou Marius Gavril, născut în anul 1985, asistent universitar, şi Lupou Maria Alexandra, născută în anul 1989, studentă la farmacie.
  1. Lupou Floare, născută în anul 1956, căsătorită cu Lupou Florian (a Mitrului Ili) care au trei copii: Lupou Florian, născut în 1975, căsătorit cu Gal Florentina din Iaz; Lupou Dumitru, născut în anul 1976, căsătorit cu Mal Gabriela din Plopiş; Lupou Nicolae, moştenitorul casei, în 1983.

Casa a fost locuită de la construcţia ei până în anul 2005, când a decedat fiul celui care a construit-o şi care a lăsat-o moştenire nepotului Lupou Dumitru, născut în anul 1976.

În anul 1944, în aceasta casă s-a instalat comandamentul german, în jur de şase luni, format din trei ofiţeri care aveau legatură telefonică cu Primaria Plopiş şi cu aerodromul din Pădurea Lapiş. Ofiţerii germani erau foarte politicoşi. Dacă aveau nevoie de ceva, băteau la uşa gazdei şi aşteptau să li se deschidă. Solicitau ce aveau nevoie şi plăteau pe loc. După retragerea lor, a rămas ca amintire de la ei o oală nemţească, în care s-a mai gătit peste 35 de ani.

După război, în această casă au locuit foarte mulţi intelectuali ce s-au perindat prin comuna Plopiş, profesori la Şcoala din Plopiş, doctori, ingineri, dintre care îi amintim pe: doctorul Puşcaş Ioan, care şi-a început activitatea la Dispensarul uman din Plopiş şi care a ajuns profesor, academician, fiind creatorul medicamentul Ulcosilvanil; profesorul de matematică Pantelimon; profesorul de muzica Labou Nicolae; învăţătoarea Laboş Maria, care s-a căsătorit cu Fuciu Ioan, şef de post; doctorul veterinar Cordoş Ioan şi mulţi alţi intelectuali care au fost gazduiti şi ospătaţi în această casă.

În anul 2012, Casa Birăiţii din Plopiş, cu nr. 180, a fost cumpărată de familia Bodea Alexandru din localitatea Iaz şi relocată la nr. 63, în perimetrul Muzeului Ligiei Alexandra, de o echipă de muncitori din comuna Boghiş, conduşi de Szilaghyi Csaba şi Lukaci Jozsef, care au demontat şi reconstruit casa.

  • Toate informaţiile din acest text ne-au fost puse la dispoziţie de dl. Bodea Alexandru.

Comuna Plopiş, aşezată în partea sud-vestică a judeţului Sălaj, la limita cu judeţul Bihor, cuprinde o bună parte a Munţilor Plopişului. Cu o populaţie de 2985 locuitori în 1992 şi 1765 locuitori în 2002, comuna se compune din satele: Plopiş, Făgetu şi Iaz.

Plopiş, sat reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, a fost atestat în anul 1227 cu numele de Bozia-Gemelchen. Avea în 1992 populaţia de 1496 locuitori şi în 2002 de 1169 locuitori.

Făgetu, sat component al comunei Plopiş, atestat documentar în anul 1830 cu numele de Valia Ungureaszka, avea în 1992 populaţia de 826 locuitori, iar în 2002 de 767 locuitori.

Iaz, sat al comunei Plopiş, atestat documentar cu nu-mele de Jaz, în anul 1342, avea în 1992 populaţia de 662 locuitori şi în 2002 de 829 locuitori. Aici există rezervaţia naturală „Mlaştina de la Iaz”, în care se află muşchiul de turbă şi o plantă rară, carnivoră, numită roua cerului.

(sursa: Dicţionarul aşezărilor sălăjene, autori: Gheorghe Coste, Daniela Coste, Cristina Moldovan; Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013, pp. 72-73)

La Muzeul de la Iaz, 14 copii au învăţat să picteze pe sticlă

Sursa: Magazin Sălăjean

Mai mulţi copii şi tineri din România şi Belgia au participat, în perioada 31 iulie-6 august, la cea de-a opta ediţie a taberei “Icoana din sufletul meu – tradiţie şi originalitate”, desfăşurată în cadrul Muzeului de Artă Populară “Ligia Alexandra Bodea” de la Iaz. Manifestarea, organizată de Asociaţia “Alexandra Etno Iaz”, a combinat cursurile de pictură cu diverse activităţi recreative.
În spatele acestei iniţiative stă Ligia Alexandra Bodea, care a creat această tabără anuală “din drragoste şi respect faţă de tradiţia picturii pe sticlă în Transilvania, din curiozitate mea de copil de a învăţa cum se pictează pe sticlă şi din dorinţa de a transmite şi altor copii acest meșteșug”, după cum mărturiseşte ea.
Potrivit spuselor sale, ediţia din acest an reuneşte 14 copii şi tineri din judeţele Sălaj, Timiş şi Cluj, precum şi o româncă stabilită în Belgia, cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani. Pe parcursul unei săptămânii, participanţii la tabără au urmat un program intens de pictură, timpul liber fiind dedicat vizitării Muzeului, îmbrăcării unor elemente din portul popular, ţesutul la război, confecţionarea de semne de carte din pânză şi coaserea lor sau pregătirii moşocoarnelor şi coacerii în cuptor. În plus, tinerii au făcut un picnic la Cascadele de la Iaz, au vizitat Mănăstirea Bic, acţiunea încheindu-se cu un foc de tabără.
“Duminică am avut festivitatea de premiere, în cadrul căreia toţi au primit diplome de participare. Fiecare elev şi-a putut duce acasă lucrarea pe care a realizat-o la cursurile de pictură de la Iaz, nu înainte ca aceasta să fie sfinţită”.
Ligia Alexandra Bodea susţine că a început să picteze pe sticlă în anul 2009, pentru că avea în colecţie foarte multe picturi vechi pe sticlă, realizate de meşteri iconari, şi dar care erau degradate. Cum restaurarea lor presupunea cheltuieli prea mari, Ligia s-a gândit că ar fi mai simplu dacă s-ar ocupa ea de acest aspect. Un an mai târziu, a organizat la Iaz prima tabără de pictură pe sticlă, din dorinţa de a transmite mai departe tainele acestui meşteşug.