
Tradiții și Obiceiuri Locale
Activitatea de pictură, Maria Îndurerată, este parte din proiectul ,, Tradiții și Obiceiuri Locale ”realizat de către Centrul de Informare și Marketing Turistic Plopiș, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus în parteneriat cu Școala Gimnazială Plopiș, Școala Gimnazială Făgetu și Școala Gimnazială Iaz.
Activitatea de pictură este prima dintre activitățile propuse urmând sa continuăm cu ateliere de meșteșugărit, cursuri de dansuri populare, broșuri cu rețete gastronomice vechi, obiceiuri populare, reconstituirea unor obiceiuri specifice zonei.
Mulțumim Ligiei Alexandra Pop, reprezentant al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, pentru coordonarea activității de pictură și Școlii Gimnaziale Plopiș pentru colaborare.

La Muzeul de la Iaz, 14 copii au învăţat să picteze pe sticlă
Sursa: Magazin Sălăjean
Mai mulţi copii şi tineri din România şi Belgia au participat, în perioada 31 iulie-6 august, la cea de-a opta ediţie a taberei “Icoana din sufletul meu – tradiţie şi originalitate”, desfăşurată în cadrul Muzeului de Artă Populară “Ligia Alexandra Bodea” de la Iaz. Manifestarea, organizată de Asociaţia “Alexandra Etno Iaz”, a combinat cursurile de pictură cu diverse activităţi recreative.
În spatele acestei iniţiative stă Ligia Alexandra Bodea, care a creat această tabără anuală “din drragoste şi respect faţă de tradiţia picturii pe sticlă în Transilvania, din curiozitate mea de copil de a învăţa cum se pictează pe sticlă şi din dorinţa de a transmite şi altor copii acest meșteșug”, după cum mărturiseşte ea.
Potrivit spuselor sale, ediţia din acest an reuneşte 14 copii şi tineri din judeţele Sălaj, Timiş şi Cluj, precum şi o româncă stabilită în Belgia, cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani. Pe parcursul unei săptămânii, participanţii la tabără au urmat un program intens de pictură, timpul liber fiind dedicat vizitării Muzeului, îmbrăcării unor elemente din portul popular, ţesutul la război, confecţionarea de semne de carte din pânză şi coaserea lor sau pregătirii moşocoarnelor şi coacerii în cuptor. În plus, tinerii au făcut un picnic la Cascadele de la Iaz, au vizitat Mănăstirea Bic, acţiunea încheindu-se cu un foc de tabără.
“Duminică am avut festivitatea de premiere, în cadrul căreia toţi au primit diplome de participare. Fiecare elev şi-a putut duce acasă lucrarea pe care a realizat-o la cursurile de pictură de la Iaz, nu înainte ca aceasta să fie sfinţită”.
Ligia Alexandra Bodea susţine că a început să picteze pe sticlă în anul 2009, pentru că avea în colecţie foarte multe picturi vechi pe sticlă, realizate de meşteri iconari, şi dar care erau degradate. Cum restaurarea lor presupunea cheltuieli prea mari, Ligia s-a gândit că ar fi mai simplu dacă s-ar ocupa ea de acest aspect. Un an mai târziu, a organizat la Iaz prima tabără de pictură pe sticlă, din dorinţa de a transmite mai departe tainele acestui meşteşug.
Pagina Facebook

Ultimele articole
MAGIA CRĂCIUNULUI
decembrie 6, 2022PRIMĂRIA COMUNEI PLOPIȘ și ȘCOALA […]Vara în pădure
iunie 27, 2022”Pădurea verde și stufoasă E casa […]Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest
mai 31, 2022Facultatea de Geografie din cadrul […]Haidați! Vă așteptăm cu drag!
august 25, 2021Consiliul Județean Sălaj, Centrul de […]EXPERIMENTUL – „Satul și teatrul”
august 2, 2021Duminică, 8 august, la ora 20:30, jucăm […]