RezArt – Muzeu – Ateliere, cunoscut și ca Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea”) din Iaz (comuna Plopiș), aflat sub patronajul Asociației „Alexandra Etno Iaz”, vă invită în Țara Silvaniei pentru a cunoaște istoria și vechile tradiții din Valea Barcăului, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate, organizat în premieră de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Vă așteptăm în 2.09.2023 să descoperiți arhitectura și modul de viață tradițional local într-un mod interactiv. Am pregătit pentru voi o nouă expoziție etnografică, vizite în cele cinci case de poveste din cadrul Muzeului, care vorbesc despre trecut prin obiectele expuse (piese de mobilier, icoane pe sticlă, piese de port, țesături și unelte, o moară cu pietre, o stupină din secolul al XIX-lea), dar și diverse ateliere pentru copii.

Ce vă dăruim?

– Ora 16:00: vernisajul expoziției Trecutul are viitor, realizată în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român; moderator: Adrian Lungu.

Expoziția pune în valoare frumusețea, echilibrul și complexitatea unui mod de viață aproape dispărut, din zona etnografică Valea Barcăului, o zonă multietnică (cu români, maghiari, slovaci și romi), cu o istorie frământată. Sunt evidențiate obiceiurile spectaculoase (nunta), portul, meșteșugurile locale, în zonă existând odinioară patru centre de olărit și un centru de lădărit, un comerț activ cu zonele învecinate. Viața spirituală este prezentă prin vechi icoane pe sticlă și expunerea unor pristornice de mare valoare.

– 16:45 – 18:00: o expoziție virtuală itinerantă de spăcele din Sălaj, realizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, prezentând obiectele de patrimoniu într-un mod interactiv, cu ajutorul echipamentelor VR (Virtual Reality).

– 16:30 – 19:30: vizite ghidate în casele tradiționale din Muzeu, organizate pentru grupuri mici de vizitatori.

– Ora 17:00: scurt moment muzical tradițional, susținut de hegheduşi din Valea Barcăului; degustare de bucate tradiționale şi de vinuri de la Cramele Vinăria Jugrestan și Domeniile Creț, pe un fond muzical ambiental asigurat de dl Rodinel Duduc.

– 17:00- 20:00: ateliere destinate copiilor

* Atelier demonstrativ interactiv de țesut la război, alături de Anuța Crișan, care îi așteaptă pe toți copiii să lucreze și să descopere mecanismul ingenios al războiului de țesut.

* Atelier de pictură pe sticlă, susținut de Gabriela Dregan, alături de care veți pătrunde în fascinanta lume a picturii pe sticlă; după ce veți afla tehnica de lucru, veți trece la treabă, pentru a vă realiza propriul obiect cu tematică florală.

* Atelier de copt pâine – modelăm creativ câte o pâinică, o punem la cuptor și apoi o savurăm aici sau o ducem acasă. Tanti Anuța și tanti Maria, ca niște bunicuțe ale satului, le vor arăta copiilor cum să frământe o pâinică pufoasă și gustoasă, în timp ce le vor spune povești de altădată din viața satului.

* Atelier de mărgelit, susținut de meșterul popular Florica Gancea, care vă va îndruma să vă confecționați propria brățară din mărgele colorate.

*Atelierul Din vremea bunicilor, pe care îl va susține MJIAZ.

Atelierele se adresează copiilor cu vârsta minimă de cinci ani, în funcție de tematica și dificultatea activității, însoțiți de un adult. Pentru o mai bună organizare, vă rugăm să vă înscrieți la numărul de telefon 0742 303 687 sau printr-un mesaj pe Whatsapp.

Acces: gratuit

Orar: 16:00 – 20:00

Adresă: Iaz, nr. 63, comuna Plopiş, judeţul Sălaj

Le mulțumim îndeosebi partenerilor noștri – instituții publice sau private, care au răspuns pozitiv invitației noastre.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Radio România Actualități, Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Radio România Actualități, Rotary Club Oradea Insignis, Domeniile Creț, Vinăria Jugrestan, Adina Nedișan Photography.